Tehnica
Ebru-pictură
pe apă

pictură pe tricou

Grădinița noastră oferă oportunitatea de a dezvolta abilități, deprinderi, atitudini, printr-o gamă largă de activități, tehnici moderne, adaptate specificul instituției de învățământ și nivelului de vârstă al copiilor. Activitățile extracurriculare au scop educațional pentru completarea formării personalității preșcolarului sau dezvoltării altor aspecte particulare ale personalității acestuia.

Ebru este o tehnică străveche persană, care reprezintă arta de a desena pe suprafața apei, urmând ca desenele realizate să se transpună pe hârtie.

Termenul “EBRU” este de origine turcă și se traduce prin “nor” sau “înnorat”. Mai exact, vopselele sunt împrăștiate pe suprafața apei cu ajutorul unor pensule speciale, fără ca acestea să se îmbine între ele. Apoi se folosesc bețe din metal sau un pieptene din metal, pentru a crea modele, forme si desene. După terminarea desenului, deasupra acestuia se așază o hârtie speciala pe care se va imprima pictura realizată. Arta EBRU se distinge printr-o calitate deosebită: unicitatea. Chiar dacă putem dirija culoarea pe suprafața apei cu anumite obiecte, nu vom cunoaște cu exactitate cum va arăta desenul, doar vom putea aprecia si vom ști cu ce va semăna. Atelierul de pictura pe apă dezvoltă imaginația și creativitatea, răbdarea, simțul artistic și interesul pentru artă, pictură și frumos. Copiii vor crea lucrări unice, propriile lor opera de arta, vor învăța să utilizeze materialele specifice tehnicii EBRU, diferitele stiluri de EBRU și se vor relaxa într-un spațiu creat special pentru ei.

Pentru preșcolari pictura s-a realizat pe tricouri, aceștia și-au personalizat propriul tricou după bunul plac. Utilizând culorile preferate au realizat modele unice. Aceștia au fost foarte încântați, captivați, dar și emoționați. Activitatea de față îi are în centru pe actorii principali, copiii plini de creativitate.