Ziua Portilor Deschise – august 2024

Activitatea educațională din grădinița noastră este ghidată de transparență, organizare, adaptabilitate, stare de bine, creativitate și nu numai. În detrimentul acestor valori și bineînțeles, cu scopul de a cunoaște viitorii preșcolari, directorul educațional al grădiniței, alături de cadrele didactice au inițiat evenimentul Ziua Porților Deschise – Hai la grădiniță, pe data de 23 august 2024. Pentru mulți copii, acest eveniment a fost asociat cu prima zi de grădiniță.
Pentru că încurajăm educația formală, nonformală și incluzivă, ne-am gândit la o multitudine de activități, jocuri și momente unice realizate împreună cu părinții, copiii și cadrele didactice. Dacă emoția a fost cartea de vizită a fiecărui părinte, pentru curtea grădiniței noastre, cuvintele răsunătoare ale copiilor, veselia și starea de bine au creionat curcubeul interior pe care ne dorim să îl purtăm mereu în suflet.
Ziua Porților Deschise a reprezentat un bun prilej, ca instituția noastră să-și prezinte beneficiile, oportunitățile pe care le oferă copiilor, precum: cadre didactice calificate și cu experiență în activitatea cu copiii, personal didactic și nedidactic auxiliar deschis spre nevoile acestora, săli de grupă generoase, materiale didactice și auxiliare moderne și adaptate nivelului vârstei preșcolarilor, spațiu de joacă în aer liber, dotări precum tablă interactivă, tablete inteligente, totul pentru a asigura multiculturalismul și transdisciplinaritatea, un cadru educativ armonios. Un dialog deschis părinți – copii – cadre didactice într- un cadru prietenos, unde fiecare problemă își găsește soluții în grădinița noastră.
Plecând de la premisa că fiecare copil învață prin joc și joacă, prima întâlnire cu cei mici s-a realizat prin intermediul activităților amuzante, care au adus zâmbetul la purtător până la finalul evenimentului atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Conceptele creative au fost susținute de prezența echipei MINUNAȚII LUI VERDINI, care ne-au oferit: dans, muzică, jocuri și voie bună
Momentele de dans, jocurile de mișcare și coordonare, au ghidat întregul eveniment. Totul este magie atunci când educația începe din prima zi a vârstei timpurii și valorifică înainte de toate, starea de bine a copiilor.